Punct si de la capat

Bine te-am regasit ๐Ÿ™‚

Nu ne-am vazut sau auzit de cateva luni de zile insa ma bucur mult ca m-am intors. Si daca tot m-am intors, “I’m here to stay” cum spune zicala.

In randurile ce urmeaza vreau sa-ti spun povestea mea. Sa-ti povestesc de ce am lipsit atata timp de pe Spa pentru Suflet, ce am facut si de ce m-am intors tocmai acum.

Nici nu stiu cu ce sa incep. Poate doar cu faptul ca acum sunt si ma simt cu adevarat LIBERA.

In ultimele luni am ales sa fac mai multe schimbari in viata mea iar lucrul acesta m-a impiedicat sa continui sa fac anumite lucruri pe care le faceam de obicei (cum ar fi sa scriu aici). Pe de alta parte schimbarile astea au fost dorite, gandite si planuite de ceva timp. Singurul lucru care a fost incert a fost momentul in care le voi face. Pentru ca inca nu luasem decizia legata de ce vroiam sa fac.

Pentru mine inceputul de an este destul de important in ceea ce priveste planurile de viitor. Si tocmai pentru ca nu eram multumita de anumite aspecte ale vietii mele am hotarat sa fac ceva in sensul asta.

Ma refer aici la job insa nu ma limitez la acesta. Imi placea ce faceam la job insa devenise totul o rutina. O rutina care imi dadea batai de cap de multe ori din cauza incarcarii care exista in jobul respectiv.

Lucram in cadrul celei mai mare companii de turism din Romania, aveam un job destul de creativ (mi-a placut intotdeauna aspectul asta) insa simteam fiecare ora pe care o petreceam la birou ca pe ceva interminabil si nedorit.

Am stat si m-am gandit de ce mi se intampla toate astea. Am analizat situatia si mi-am dat seama ca intrasem intr-un fel de zona de confort care ma deranja oarecum dar de care inca nu eram pregatita sa ma despart.

Asa ca am continuat sa caut motive pentru care nu imi placea ceea ce faceam si incercam sa le inlatur.

Timpul trecea si imi dadeam seama cu fiecare zi ca momentul deciziei mele se apropie. Si totusi ceva ma oprea din a lua acea decizie. Nu intelegeam de ce insa sunt obisnuita sa fac ceea ce simt si stiam ca va veni si acel moment. Asa ca am fost atenta la tot ce se intampla in jurul meu, la ce simteam si… am asteptat.

Intamplarea a facut ca dupa toate gandurile acestea care mi-au trecut prin minte la finalul anului 2012 sa se intample ceva neprevazut. Ceva ce avea sa schimbe cursul vietii mele, ceva ce m-a ajutat enorm in a-mi da seama ce vreau cu adevarat sa fac. Ceva ce ย s-a intamplat cu un scop: acela de a ma elibera.

La jumatatea lunii ianuarie am fost la munte cu cativa prieteni. O excursie de o zi venita tocmai bine dupa cele cateva zile libere de sarbatori. Eram tare entuziasmata de acea iesire pentru ca imi pusesem in minte sa incerc ceva nou: snowboardul.

Zis si facut. Am mers la Sinaia, am inchiriat un snowboard, am participat la un training legat de cum sa cad, cum sa ma ridic pe snowboard si cum sa-mi mentin echilibrul.

A fost o lectie interesanta. Apoi am incercat sa ma ridic. Dupa cateva incercari am reusit. Imi amintesc si acum ca aveam un zambet larg pentru ca REUSISEM (eu nu am fost niciodata o persoana sportiva si nu incercasem niciodata un sport “periculos”- lucru pe care am decis intre timp sa il schimb).

Apoi a mai urmat o proba de foc: cum sa fac sa ma dau cu snowboardul?

Pentru inceput am fost tinuta de maini de unul din prietenii cu care am mers la munte. Mihnea caci despre el este vorba a avut rabdare sa imi explice pas cu pas ce anume trebuie sa fac si mai ales cum sa fac. Prima tura pana la baza pantei am facut-o fiind tinuta de maini.

O data ajunsa jos mi-am luat snowboardul in brate si am urcat panta. De data asta cand ajungeam sus trebuia sa ma dau singura. Si am reusit. Cu miscari nesigure ce-i drept, dar am reusit ๐Ÿ™‚ (vezi aici video-ul cu imaginile- min 3:32)

Apoi am mai incercat inca o data. Sau, cel putin, asta am vrut. Obosisem insa iar oboseala nu se datora neaparat acelei zile ci noptilor nedormite de dinainte (voi reveni la acest subiect). M-am urcat din nou pe snowboard, am inceput sa cobor insa dupa ce am franat si m-am oprit m-am dezechilibrat si am cazut. Si am facut o greseala: m-am sprijinit in mana si… am rupt-o.

Povestea s-a continuat apoi la spital la urgenta in Azuga… apoi la spital in Bucuresti. Au urmat 6 saptamani in care am avut mana imobilizata, perioada care – contrar a ceea ce poate spun toti cei din jurul meu- a fost una dintre cele mai bune pentru mine.

Poate te intrebi cum se face ca pot considera o asemenea perioada in care am avut mana in ghips ca fiind “buna”. Iti explic imediat de ce ๐Ÿ™‚

Pentru ca pentru prima data m-am aflat in situatia de a nu putea face nimic sa rezolv situatia. Stiam ca am mana imobilizata si ca trebuia sa ma descurc fara ea timp de 6 saptamani. Mai ales ca era vorba de mana stanga iar eu sunt stangace.

Ce s-a intamplat in acel moment? Am fost fortata sa ies din zoan de confort si sa fac altceva.

Am ales sa abordez situatia cu calm si cu… voie buna. Ciudat poti spune insa pentru mine a fost cel mai natural mod de a aborda o situatie de genul asta cu care nu ma mai intalnisem niciodata. Pe parcurs mi-am dat seama ca nicio alta alegere nu a fost mai buna decat asta.

Si pentru ca situatia a fost de asa natura ca a trebuit sa stau in casa, fara sa fiu prea activa (ce-i drept imi doream sa fiu activa si sa fac multe lucruri insa nu puteam), am avut timp pentru mine. Cele 3 saptamani pe care le-am stat in concediu medical le-am petrecut odihnindu-ma, suparandu-ma ori de cate ori scapam ceva din mana (dreapta, ppentru ca stanga era imobilizata), incercam sa recadrez toate lucrurile pe care le faceam.

Dupa cum spuneam, am ales sa gandesc pozitiv, sa iau lucrurile ca atare si sa ma “bucur” de tot ceea ce puteam. In principal m-am bucurat in perioada asta de odihna pentru ca imi lipsea tare mult. Iar dupa odihna, am vazut lumea cu alti ochi. Am realizat ca sanatatea mea este cea mai importanta si ca nu vreau sa o mai pun in pericol niciodata.

Am spus mai sus ca revin la partea cu oboseala.

In ultimele luni, din dorinta de a face cat mai multe lucruri si de a simti ca TRAIESC, am pus odihna pe locul 2, am spus ca e mai important sa imi fac treaba la job si sa apuc sa fac cate ceva si dupa job, in fiecare zi.

Dupa cum spuneam, jobul meu era unul tare incarcat, imi storcea si ultima picatura de energie in acele 9 ore pe care le petreceam la birou (aveam o munca de birou, iar de cele mai multe ori munca era statica, nici nu ma miscam de pe scaun ore in sir, lucru care m-a tensionat extrem de mult).

Simteam ca nu ma multumeste nimic la job, ca il fac mecanic, fara creativitate si dorinta de a obtine ceva anume. Ba chiar de multe ori simteam cum acesta ma impiedica sa fac ce imi doresc cu adevarat.

Asa ca, pe langa job, am ales sa am si alte proiecte in paralel, lucruri care imi placeau nespus insa pentru care aveam din ce in ce mai putin timp si energie.

In mod total gresit am crezut ca le pot face pe toate, am sacrificat nopile si diminetile pentru a duce la bun sfarsit ceea ce vroiam in proiectele mele. Si eram multumita pe acest plan. Singurul lucru care ma deranja a fost oboseala excesiva pe care o simteam.

Ajunsesem sa cred ca si aceasta oboseala este un lucru obinuit pentru ca demult nu ma gandisem cu adevarat la sanatatea mea.

Lucrurile acestea s-au schimbat o data cu accidentul din ianuarie de la snowboard. In saptamanile pe care le-am petrecut acasa m-am odihnit, am analizat tot ceea ce faceam, lucrurile de care eram multumita si cele pe care vroiam sa le schimb. Am invatta sa ma descurc cu o mana si lumea mi se parea tare funny. Eram ca un copil care redescoperea lumea. Am invatat sa fac o multime de lucruri cu o singura mana.

Ce mi s-a parut cu adevarat interesat au fost diminetile in care mergeam la spital pentru radiografii. Am mers in [rimele saptamani cam o data la 5-7 zile. Mergeam singura, nu aveam nevoie de ajutor. Si, contrar asteptarilor, ma duceam zambind la control.

In jurul meu vedeam numai oameni tristi, abatuti. Ce-i drept, cu totii aveau cate o problema de sanatate, mai mica sau mai mare. Si, pe langa acest lucru, fiecare venea insotit de cineva.

Eu ma duceam singura, stiam ce aveam de facut si nu mi se parea greu deloc. Chiar si atunci cand trebuia sa stau in picioare la coada vreo ora (ca de, la spitalul de urgenta unde ma duceam nu prea existau scaune pe care sa stai).

Imi amintesc ca si medicul m-a intrebat de cateva ori de ce nu vin insotita. Raspunsul meu a fost “pentru ca nu am nevoie, ma descurc foarte bine si singura”. Pe de o parte am inteles explicatia medicului cand mi-a spus ca e bine sa am pe cineva cu mine tot timpul, in cazul in care mi s-ar face rau. Insa pe de alta parte stiam ca sunt ok si ca imi place ca pot face atatea lucruri singura si ca am ales sa abordez problema cu zambetul pe buze.

A trecut apoi perioada aceasta de liniste si a trebuit sa ma intorc din nou la birou. Cu mana in ghips, dar cu un ghips nou (de data aceatsa mana era pusa drept in ghips, primele 3 saptamani avand o pozitie usor curbata, pozitie in care nu puteam tine mana decat in sus). Nu eram in stare sa lucrez la fel de bine ca cu 2 maini, insa ma puteam ajuta oarecum de mana stanga.

In saptamanile ce au urmat m-am adaptat din nou: jobul meu super aglomerat si cu multe activitati s-a transformat intr-un lc care m-a obosit si mai mult. Din simplul motiv ca eu ma miscam mai greu.

Pe zi ce trecea, imi dadeam seama ca nu ceea ce faceam acolo ma definea si ca nu asta vreau sa continui sa fac. Aveam insa proiecte in cadrul jobului, proiecte care depindeau de mine si pe care mi-am dorit sa le finalizez.

Am luat intr-un final decizia, iar in luna martie am ales sa spun companiei la care lucram ca imi doresc sa fac altceva decat faceam acolo. Pur si simplu m-a hotarat intr-o zi si le-am spus. Nu aveam un plan anume (contrar asteptarilor, pentru ca eu sunt o persoana careia ii plac planificarile), ci am ales sa ma arunc pur si simplu in viata, sa ma adaptez la orice se intampla.

A urmat o perioada de preaviz, mai mare decat de obicei insa am ales sa fie asa pentru ca stiam ca este nevoie de mine in acea perioada la job.

M-am relaxat intre timp, am inceput sa planific ce aveam sa fac din momentul in care urma sa fiu libera. Mi-am trasat cateva linii mari in directia in care aveam sa merg, apoi a urmat ziua in care am spus “la revedere” celor 2 ani si jumatate petrecuti in acea companie.

Din 16 mai sunt freelancer si pot spune ca ma simt extraordinar. Dupa toata povestea de mai sus mi-am luat o pauza doar pentru mine si am calatorit. Am fost plecata de mai multe ori din mai pana acum iar planurile de vacanta par a continua pentru inca un weekend.

Pe langa faptul ca am calatorit, m-am relaxat si am invatat sa o iau de la capat, am pregatit cateva lucruri frumoase pentru tine, cel care ma citesti aici pe Spa pentru Suflet.

Acum ma simt libera, sufletul imi este tare usurat, fac ceea ce imi place si ofer multe celor din jur.

Ma opresc aici cu povestea mea urmand sa revin ย miercuri cu prima surpriza pe care ti-o pregatesc.

Sunt aici pentru a te ghida spre ceea ce iti doresti sa fii

e-mail: carmina@spapentrusuflet.com
Telefon: 0745 31 08 11

Facebook Twitter LinkedIn Google+ YouTube Skype 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

6 Responses to Punct si de la capat

  1. Cristian says:

    Aveam nevoie sa citesc un astfel de articol. In primul rand pentru ca e luni si mereu vreau sa incep saptamana cu ganduri pozitive, iar in al 2-lea rand pentru ca am intrat pentru prima data pe aceasta pagina. E minunat ce am descoperit aici, cuvinte scrise de o fiinta la fel ca mine, insa cu sentimente, trairi incredibile, ceea ce ma face sa “evadez” din lumea asta decolorata unde supravietuiesc si eu si altii zilnic. Felicitari si multumiri profunde autorului + promisiunea ca de azi inainte, incepand din clipa asta ma voi scutura de praf si privind in zare, voi purcede la drumul care ma asteapta de atata vreme. Un drum pe care de nenumarate ori l-am ocolit si pe buna dreptate mai mult m-a chinuit pentru ca nu faceam ceea ce simt, ce imi doresc, ce pot! Ok, astept cu nerabdare ziua de miercuri si surpriza care va fi binevenita:*

    • Carmina says:

      Buna Cristian

      Ma bucur daca te-ai regasit in cuvintele scrise mai sus.

      Iti urez succes pe drumul pe care l-ai ales si astept sa povestesti aici cum a fost schimbarea pentru tine ๐Ÿ™‚

      Miercuri vine si surpriza…stai pe aproape ca sa afli despre ce este vorba. Sau, daca vrei sa primesti notificarea pe e-mail te poti abona la newsletter. Astfel vei primi noutatile pe e-mail ori de cate ori apar.

      O zi frumoasa!

  2. Pingback: Esti ceea ce gandesti. Importanta convingerilor in viata ta - workshop | Spa pentru Suflet

  3. Pingback: Drumul de la un job care mi-a furat viata la implinirea pe care mi-am dorit-o | Spa pentru Suflet

  4. Pingback: Un Craciun cald si multe bucurii! | Spa pentru Suflet

  5. Pingback: Pasii mei de eliberare din job-ul care mi-a furat viata | Spa pentru Suflet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

UA-17284818-2
Gazduit de :: RedCMS.ro